Nuntă cu lavandă

iulie 11, 2019 4:31 pm

Lavanda este specială, atât prin culoare, cât și prin mireasma inconfundabilă. În ultimii ani i s-a acordat o atenție deosebită și am regăsit-o în decorul mai multor nunți. Lavanda este planta care transmite rafinament și armonie. Lavanda poate fi folosită atât la nunțile rustice, cât și la cele elegante.

Buchetul de mireasă cu flori de lavandă este o alegere romantică și delicată în același timp. Legat cu o dantelă albă, contrastul cu rochia de mireasă, indiferent de culoarea ei, va fi unul superb.

Cocardele sun minibuchețele de flori pe care invitații le poartă în piept. În cazul unei nunți care are la baza lavanda, aceste butoniere se pot face din câteva fire de lavandă, accesorizate cu dantelă sau pânză de sac, dacă dorești un aspect mai rustic.

Mărturiile reprezintă darurie oferite invitaților în semn de apreciere din partea mirilor pentru prezența la eveniment. La acest capitol avem o întreagă gamă, sticluțe umplute cu flori de lavandă, săculeți cu lavandă sau lumânări parfumate cu lavandă. Lavanda este o plantă care își păstrează culoare și parfumul mult timp, astfel invitații își vor aminti mereu de ziua nunții voastre.

În ceea ce privește docarațiunile de pe mese, combină firele de lavandă cu lumânări, poți folosi și câteva spice de grâu. Aranjamentul îl poți așeza în borcane sau ghivece. Folosește lemnul sau sticla ca elemente de susținere.

Sursă foto: Pinterest

Etichete:

Categorisit în:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *