Nuanțele anului 2020

ianuarie 20, 2020 4:33 pm

Nuanțele care vor cuceri anul 2020 sunt cele inspirate de mare și de ocean. Marea și cerul au fost întotdeauna simbolul dorinței și posibilităților. Această nuanță este una optimistă. Albastrul și toate nuanțele sale reprezinta meditația, pacea și evadarea. Culoarea este asociata cu spiritualitatea.

Bineînțeles că albastru nu este singura nuanță din anul 2020. Acest an este unul foarte generos în ceea ce privește nuanțele și culorile.

Culoarea mentolului. Ne place limonada cu menta și ghimbir, ne plac bomboanele răcoritoare cu mentă și ne place și una dintre vedetele anului următor: Neo-Mint. Aceasta este o nuanță pastel destul de ușoară, care simbolizează optimismul, dar și bunătatea.

Galben Matur. Acesta mai este cunoscut și drept Yellow Mellow. Iar apariția acestei nuanțe nu este deloc o surpriza, având în vedere faptul ca multă vreme a fost o vedetă a podiumurilor.

Cantaloupe. Este o altă nuanța care urmează să-i cucerească pe cei care visează în culori. Acesta reprezintă o versiune mai blândă a portocaliului, fiind poate mai fraged. Acesta va face furori mai ales în anotimpul cald, atunci când se va trece la nuanțe mai îndrăznește și feminine.

În orice caz, surprizele anului 2020 în materie de culori nu s-au încheiat. Tocmai de aceea, noi stăm cu ochii pe tendințe și avem grijă mereu sa vă dăm și vouă de veste ce este important de știut și remarcat.

Categorisit în:

Un comentariu

  • Florin

    Foarte frumos! Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *